Viziunea geopolitică a Rusiei cu privire la Europa

Alexander Dughin este unul dintre cei mai cunoscuți gânditori ruși pe plan internațional. Lucru ce se datorează și influenței pe care fiul unui fost ofițer GRU/KGB (presupus) o are în sistemul oligarhic de la Kremlin și în comunitatea rusă de informații, îndeosebi aripa ultra-naționalistă a acesteia ce zace în interiorul GRU. Dughin are o mulțime de lucrări pe domeniul geopoliticii, a filozofiei politice s.a.m.d. , iar despre el s-ar spune că este gânditorul principal al geopoliticii ruse. Adevărat sau nu un lucru nu se poate contesta și anume faptul că Vladimir Putin și oamenii din jurul său par a pune în aplicare viziunea geopolitică a lui Dughin.

Devine de la sine înțeles că studierea lucrărilor și ideilor acestui om reprezintă un mijloc prin care putem înțelege mai bine modul de acțiune al Federației Ruse și viziunea pe termen lung a Moscovei. Într-un articol din ultimul nr. al revistei ”Intelligence” putem găsi câteva citate foarte interesante din lucrările lui Alexander Dughin. Acestea prezintă o viziune asupra felului în care Rusia trebuie să se comporte în raport cu Europa pentru a-și satisface propriile interese geopolitice. Coincidență sau nu putem vedea Rusia acționând exact în acest fel astăzi, ca urmare a crizei din Ucraina.

Europa fără America – baza geopoliticii ruse

Pentru Dughin eliminarea influenței pe care SUA o exercită în Europa trebuie să fie un obiectiv de căpătâi al geopoliticii ruse. Federația Rusă trebuie să colaboreze cu Europa, înțeleasă ca Germania, pentru a forma distruge ordinea stabilită de americani și a da naștere unei noi paradigme geopolitice. O paradigmă în care puterea oceanică, americană, să nu mai domine ci să facă loc puterii continentale, reprezentate de Rusia și Germania, ca și de natura ”barbară, spirituală” a acesteia.

Un astfel de interes este explicabil. Rusia vrea să obțină securitate prin putere, pentru asta trebuie să-și extindă granițele teritoriale cât mai departe de Moscova Statele interpuse devin piese strategice fundamentale, iar eliminarea influenței americane din Europa este o etapă necesară pentru a reuși în acest proces. O divizare a lumii europene între Germania și Rusia ar schimba echilibrul de putere și ar lăsa totodată lumea occidentală vulnerabilă în fața Rusiei, știind că țări precum Germania sau Franța au o forță militară foarte slabă în raport cu forțele armate ale Federației Ruse ori a SUA. Să nu mai vorbim despre dependența energetică.

Vedem totuși că politica Rusiei acționează în această direcție. Rusia încearcă de câțiva ani să câștige prietenia Germaniei și să colaboreze cu unele state europene. O colaborare care la rândul ei este menită să dezvolte diferite legături economice și dependențe utilizabile mai târziu pentru șantaj. Chiar și-n prezent critica aparatului de propagandă al Rusiei nu se duce într-atât înspre statele europene, ci înspre America, vinovatul de serviciu pentru toate relele pământului, iar două idei sunt vehiculate în mod constant: separarea UE de SUA și colaborarea mai strânsa cu sora noastră din Eurasia, fie dezmembrarea Uniunii Europene. În ambele circumstanțe Europa devine vulnerabile în fața Rusiei.

Mișcările extremiste – o unealtă periculoasă

Din viziunea Moscovei nu lipsesc nici mișcările de extremă dreaptă, respectiv stângă. Organizații care joacă un rol subversiv, de coloană a 5-a în diferite state europene și-n Parlamentul European. Dughin afirmă că promovarea acestor mișcări este necesară pentru a stopa relațiile din europeni și americani, pavând drumul unor parteneriate mai strânse cu Rusia. Cel puțin în occident orice triumf al unor mișcări/partide extremiste ar duce și la o reorientare a politicii externe către Federația Rusă și platforma naționalistă promovată de aceasta.

În prezent informațiile din surse deschisă ne arată că Federația Rusă a susținut financiar Frontul Național, principala formațiune extremistă din Franța, iar diferite organizații naționaliste ori neo-marxiste par să vocifereze, atât pe plan național, dar și în cadrul PE în favoarea Rusiei. De fapt marele discurs al acestor organizații constă într-o retorică vehementă anti-americană și pro-moscovită, construită pe tot felul de conspirații și pe ideea că Rusia este apărătoarea valorilor tradiționale, a vechii Europene, în opoziție cu lumea ”degenerată” a occidentului.

Un prieten foarte bun de-al lui Dughin este și liderul extremei drepte ungare, Gabor Vona. Spre deosebire de premierul Viktor Orban acesta nu are un atașament bazat strict pe noțiunea de interes național, ci unul mult mai strâns, mai profund, de adeziune la ideologia promovată de Dughin. Jobbik-ul susține o alipire totală față de politica Rusiei și o revenire a Ungariei la originile sale asiatice.

În țările mai apropiate de Rusia și care au o istorie mai dificilă cu aceasta organizațiile naționaliste tind să aibă poziții ambigue. Critică UE și SUA, valorile liberale, dar în același timp nu susțin pe față nici Federația Rusă. Naționaliștii români sunt unioniști, ucrainienii luptă pe front pentru propria independență, iar polonezii au o istorie de conflicte cu Rusia. Pe de altă parte Rusia încearcă să câștige și naționaliștii din aceste țări, îndeosebi prin discursul anti-american și anti-liberal, iar în România acționează și variabilă comuniunii religioase, ortodoxia, exploatată de către aparatul de propagandă al Moscovei pentru a câștiga noi adepți.

Războiul informațional

O unealtă căreia îi vom dedica un articol aparte este și războiul informațional. O formă de război pe care Rusia pare să o stăpânească cel mai bine, având un avantaj vizibil. Internetul și televiziunea sunt ambele utilizate de Rusia pentru a face propagandă și a dezinforma. Pentru a-și propaga ideile și valorile, ori a dezinforma publicul cu privire la ce se întâmplă în Ucraina sau Orientul Mijlociu, găsind mereu mijloace prin care să arunce vina pentru orice asupra Statelor Unite și prezentând partenerii Americii drept ”sclavi” ai acesteia.

Propaganda Moscovei tinde respectă niște reguli clasice ale manipulării, lovind partea afectivă a psihicului uman. Am dat exemplul ortodoxiei în raport cu situația din România, dar și naționalismul este un sentiment ușor de exploatat, dincolo de zidurile rațiunii. Aceasta este și baza propagandei inițiative de Moscova la noi, la fel cum în occident posturi precum Russia Today abuzează de tendințele rebele ale tinerilor pentru a da naștere unui puternic sentiment anti-american, prezentând imagini, videoclipuri cu interpretări proprii. Teama de autoritate, de putere totală, este exploatată de Rusia pentru a prezenta societatea occidentală într-o formă orwelliană. De la propagarea acestor idei prin mass-media și internet până la apariția unor idioți utili care să le propage mai departe prin muzică, bloguri și așa mai departe nu mai este mult.

În sfârșit, propaganda și dezinformarea vizează în special generația tânără. Adică viitorul unei țări, elitele viitoare ca și oamenii care ar trebui să lupte pentru a-și apăra țara. Nașterea unor simpatii pentru Rusia, dezinformarea cu privire la acțiunile întreprinse de occident și scăderea moralului unei națiuni sunt trei obiective majore în războiului informațional/psihologic dus de către Rusia împotriva vestului. Trebuie spus că Rusia seamănă puțin cu bully-ul tradițional din curtea școlii care vrea prieteni, dar nu reușește să-i obțină fiindcă știe doar să inspire teamă și nu respectă pe nimeni.

Pentru a combate propaganda și dezinformarea NATO și Uniunea Europeană nu au foarte multe unelte la dispoziție. Rusia are un aparat de presă supus statului, occidentului are o mulțime de surse de informații private și foarte puține aparținând unui stat anume. O rețea de știri europeană care să prezinte știri reale, dar care să promoveze și valorile specifice occidentului, este necesară, iar colaborarea cu diferitele posturi/siteuri de știri nu este mai puțin importantă. Educația am putea spune că primează. Dezvoltarea culturii de securitate și a gândirii critice, inspirarea valorile democratice și liberale, ca și a patriotismului, nu trebuie să lipsească drept obiective nici din sistemul public de învățământ, nici din rețelele mass-media.

Lumea euroatlantică trebuie să rămână închegată

Orice ruptură între Europa și SUA ar duce la vulnerabilizarea primei. Statele europene trebuie să-și mențină colaborarea cu America și să nu cadă în capcanele întinse de Moscova. Organizațiile extremiste și îndeosebi de extremă dreaptă sunt folosite de către Rusia ca o forță de acțiune subversivă prin care se stârnesc sentimente ostile Americii și favorabile Rusiei. Totodată aceștia au o voce în Parlamentul European și ar putea sabota, pe viitor, acțiuni întreprinse de UE împotriva Federației Ruse sau, pe plan intern, ar putea fi utilizate în contexte mai grave pentru destabilizarea unor state. Europa trebuie să se ferească și de extreme, susținându-și și întărindu-și valorile perene ca și interesele specifice.

Ne putem aștepta la o susținere tot mai vizibilă din partea Rusiei pentru organizațiile extremiste. Propagandă televizată în favoarea acestora, finanțări sau alte forme de susținere. Pe de altă parte aceștia nu vor ezita să-și afirme sprijinul față de Rusia sau solidaritatea cu Rusia pe baza unor valori comune. Din acest punct de vedere apărarea valorilor constituționale și combaterea extremismului capătă dimensiuni geopolitice. Rusia urmărește să alunge influența Americii din Europa sau, în caz contrar, să dărâme Uniunea Europa ca și proiect. Doar așa poate câștiga un avantaj strategic, iar acțiunile ei vor merge în această direcție.

De la bipolaritate la multipolaritate

Bipolaritate, unipolaritate și multipolaritate. Acesta este traseul parcurs de omenire după terminarea celui de-al doilea război mondial. Război în urma căruia lumea a fost împărțită între vest și est, între America și Rusia. O împărțire care s-a limitat la perioada Războiului Rece, căci odată cu căderea URSS-ului America a devenit forța dominantă, lumea intrând în unipolaritate. O lume în care puterea se afla în mâinile SUA.

Situația nu a durat mult, iar SUA a pierdut în scurt timp așa-zisul monopol al puterii globale pe care-l deținea, sau cel puțin credea că-l deține. Alte puteri s-au ridicat și și-au făcut simțită prezența. De la o Rusie revitalizată, oarecum, la noi jucători globali precum China și mai nou Uniunea Europeană până la actori non-statali precum marile corporații, al-Qaeda sau, recent, Statul Islamic. Astfel monopolul Americii asupra puterii globale s-a încheiat, iar astăzi ne găsim în fața unei lumi multipolare.

Teoriile aberante pe care le-am auzit de la diverși ideologi anti-americani cum că America ar domina lumea sunt complet absurde. Ele nu reflectă o realitate geopolitică, ci mai degrabă o fantezie menită să motiveze un conflict de natură ideologică. Un exemplu concret este retorica unui Dughin care afirmase în repetate rânduri că lumea unipolară dominată de SUA trebuie distrusă, iar Rusia este principalul centrul al acestui obiectiv ideologic reprezentativ pentru ultranaționaliști, marxiști și alte cele.

Marea problemă în teoria lui Dughin este că nu există o lume unipolară care să fie dărâmată. Lumea unipolară a dispărut de multă vreme, ea neexistând decât o scurtă perioadă după căderea Uniunii Sovietice. De atunci lumea se adâncește tot mai mult în teoria multipolarității cu diferiți actori statali și non-statali. Fiecare mânați de interese proprii sau comune, dar nefiind dominați de o supraputere americană așa cum greșit interpretează diferiți ideologi pravoslavnici.

Mai mult, acest lucru este de la sine evident în raporturile dintre SUA și Uniunea Europeană, în loviturile teroriste suferite de SUA, în apariția și progresul Statului Islamic sau în jocurile geopolitice ale unor state precum Federația Rusă și China.

America nu deține o putere absolută. Este unul din jucătorii importanți de pe scena relațiilor internaționale, dar nu este singur și nu monopolizează această scenă plină de alte puteri. Lucru vizibil astăzi mai mult ca oricând. Într-o perioadă în care relațiile internaționale par a fi cuprinse de haos în locul vechii ordini care le caracteriza, ordine bazată pe niște legi asupra căreia s-a căzut de acord în repetate rânduri.

Aceste legi sunt sfidate și înlocuite în diferite părți ale lumii de legea forței. Singurele excepții de la acest curent sunt Europa și Statele Unite, unde regulile lumii postmoderne mai sunt, slavă Domnului, încă valabile. Lumea din afara spațiului vestic intră într-o nouă paradigmă geopolitică, iar acest lucru nu poate fi ignorat de nimeni. Dar această nouă paradigmă a haosului a apărut tocmai ca o urmare a multipolarității deja existente, nu a unei unipolarități care a dispărut de foarte multă vreme.

Factorii de putere diferă. SUA are o forță considerabilă, dar nu e singură. Același lucru se poate spune despre Rusia, China, despre potențialul unei Uniuni Europene care se va dezvolta tot mai mult și mai separat de aliatul său atlantic. Și asta fără să uităm de actorii non-statali care au reușit să sfideze și să provoace daune unor mari puteri statale sau de criza din Ucraina în care nici o parte nu a reușit, până acum, să facă o mutare cu adevărat decisivă. Tot în Ucraina avem o Europă cu o politică pacifistă, o Rusie obsedată de satisfacerea propriilor interese și Statele Unite care au interese proprii.

Lumea a parcurs un mic traseu de la bipolaritatea războiului rece, la o scurtă perioadă de unipolaritate până la o perioadă în care ne regăsim și acum, aceea de multipolaritate. Ne găsim în fața unei paradigme destul de evidente, dar care oferă multă libertate unor actori statali și non-statali să-și satisfacă interesele în defavoarea altora. Sec. 21 este un secol multipolar, iar a vorbi despre un război împotriva unipolarității imaginare a SUA este o aberație propagandistică marca Kremlin.

Între ordin și haos (I)

În ultima vreme am tot auzit un nume: Aleksandr’ Dughin. Unul din principalii ideologi ai Kremlin-ului, mai nou rămas fără cont de facebook după ce a îndemnat oamenii la violenţă. Acesta a tot apărut în media pentru a discuta despre situaţia din Ucraina şi despre viziunea geopolitică rusească. Ce am reuşit să disting în cocktail-ul său ideologic a fost o nouă paradigmă politică pe care şi-o imaginează bărbosul de la Kremlin. O paradigmă a haosului absolut în care toţi se unesc pentru a scăpa de paradigma ordinii, iar apoi se ucid între ei până la sfârşitul veacurilor.

O paradigmă absurdă, dar care-şi face mulţi adepţi printre grămada de nebuni conspiraţionişti, izolaţi social sau paranoici care cred că le ştiu pe toate. O paradigmă absurdă, dar prezentă în tot ceea ce înseamnă viziune de politică externă a Moscovei, cât şi a statelor orientale aliate cu Rusia. Acest lucru mă face să observ, pe lângă paradigma multipolară a puterii internaţionale, şi o paradigmă bipolară de natură ideologică. La nivel ideologic, în momentul de faţă, vorbim de ordine şi haos.
Ordinea reprezentată de statele vestice care doresc o politică internaţională întemeiată pe legi, reglementări clare şi procesul de globalizare, şi haosul reprezentat de statele estice, orientale, care doresc o lume întemeiată doar pe putere, în care fiecare să-şi urmeze interesele după bunul plac.

Acestea sunt adevăratele concepte ideologice ale conflictelor sec. XXI. Dincolo de orice raţiune naţională sau economică putem vedea această raţiune ideologică şi bipolară care se ridică. Nu mai putem vorbi sub nici o formă de un conflict internaţional între dreapta şi stânga, între naţionalism şi comunism, sau capitalism şi comunism. Astăzi raţiunea ideologică se rezumă la ordine şi haos. Un haos din care inevitabil se va ridică o altă ordine, după placul câştigătorului şi după secole de durere ( lucru de care principalii promotori ai teoriei haosului sunt conştienţi ) şi o ordine care urmăreşte un proces mai degrabă paşnic şi sigur, definit de concepţii ale dreptului internaţional.

Evident, din punct de vedere geopolitic putem vorbi de mai mulţi jucători, de o multipolaritate a puterilor influente. Dar ideologic vorbind jucătorii sunt reduşi la doi sub denumiri diferite. Doi jucători geopolitici importanţi sunt SUA şi Rusia, alţii sunt Uniunea Europeană, lumea islamică, firmele private, terorismul internaţional, societăţile secrete, etc. Dar toţi se regăsesc într-una din cele două categorii ideologice. SUA şi Europa tind, de exemplu, spre ideologia ordinii. O ordine mondială nu clădită pe tiranie, ci pe legi şi valori comune. În timp ce Rusia, lumea islamică şi diferite grupări diferite au o tendinţă clară spre teoria haosului. Considerând că prin această viziune ideologică îşi pot atinge obiectivele. Obiective care sunt de multe ori opuse, dar care reprezintă aceeaşi dimensiune ideologică.

În acest sens ideologica promovată de Dughin arată exact felul în care sub teoria haosului se reunesc ideologii totalmente opuse: nazism, fascism, comunism, anarhism, ortodoxism, islamism, pan-slavism, etc. Toate acestea se reunesc pentru a combate un concept de ordine care nu le permite să-şi urmărească obiectivele fundamentale, ce vin în contradicţie cu ordinea stabilită. Dacă acest obiectiv al haosului este îndeplinit, atunci toate grupările mai sus menţionate merg mai departe la a se distruge între ele. Rezultatul fiind o nouă perioadă întunecată de conflicte militară pentru umanitate.

Evident, susţinătorii teoriei haosului nu sunt interesaţi de asta. Majoritatea trăiesc izolaţi de societate şi nu reuşesc să perceapă fiinţa umană ca pe ceva viu, ci ca pe o statistică subordonat ideilor proprii.
Astăzi lumea este ghidată de mai multe interese, interese de natură diferită, iar rolul ideologiilor s-a diminuat considerabil. Dar trebuie să ţinem cont de faptul că aceste conflicte de natură ideologică nu au dispărut. Un conflict încă există. Omenirea se găseşte într-un conflict ideologic între ordine şi haos. Între două concepte geopolitice diferite şi care însumează sub mantia lor forţe diferite, dar cu o viziune comună privind politica internaţională şi felul în care această trebuie să se desfăşoare. Care este varianta adevărată, bună, morală ? Întrebarea este una relativă şi depinde de opinia fiecărui individ în parte. Mai puţin relativă este realitatea acestui conflict omniprezent în care Dughin începe să joace rolul de ideologic principal al haosului.

Mențiune: Acest articol a fost scris cu ceva vreme în urmă pentru blogul Vocea Patriei. L-am publicat și pe acest blog ca o introducere într-o serie de idei pe care vreau să o dezvolt în aceste zile cu privire la conflictul dintre ordine și haos, postmodernitate, modernitate și pre-modernitate. În special felul în care se pare că intrăm într-o nouă paradigmă geopolitică a haosului.