Spiritualitatea științei

Știința este deseori văzută ca și ceva rece. O adunătură de calcule și cercetări seci a lumii naturale așa cum o vedem, a materiei. Lecturând operele lui Carl Sagan, Asimov sau Richard Dawkins un om nu poate decât să realizeze cât de greșită este această opinie. Știința este spirituală, cunoașterea științifică nu ne lasă lipsiți de mister, de căutarea adevărului și de un scop în viață ci, din contră, oferă astfel de lucruri. Știința nu este ceva rece, ci ea înseamnă căutarea adevărului, contemplarea la misterul universului în care trăim și a tot ce se află în jurul nostru.

Cum am putea să privim știința altfel ? Ce este mai spiritual decât această foame infinită pentru cunoașterea unui univers care, as far as we know, este la rândul său infinit ? Același lucru se poate spune și cu privire la informațiile pe care ni le oferă știința. Teoria evoluționismului propusă de Charles Darwin este un exemplu foarte bun, la fel ca și teoria Big Bang-ului. Două teorii care sunt adesea prezentată drept ceva sec, simplu, lipsit de orice profunzime, dar care au la rândul lor o cantitate enormă de spiritualitate pentru cel care nu încetează să fie uimit de câteva lucruri foarte speciale.

În ceea ce privește evoluția speciilor mulți critică această teorie, care pe zi ce trece devine o realitate incontestabilă, încercând să o prezinte ca și ceva lipsit de frumusețe, de profunzime. Ne tragem din maimuțe, ce sec, ce penibil. Dar chiar este așa penibil ? Nu văd nimic penibil în faptul că ne înrudim cu alte vietăți, ca și în faptul că la origine toate speciile de pe Terra împart un strămoși comun, iar acest lucru se poate confirma prin simpla constatare a felului în care diferite celule din ADN-ul nostru sunt exact la fel ca și cele din ADN-ul alte specii, chiar a unui copac.

Există un anumit grad de rudenie între toate ființele vii, iar acest lucru este, în sine, uimitor. La fel de uimitor ca și faptul că din toate speciile de pe Terra noi, oamenii, suntem singurii care am evoluat în felul în care am făcut-o și am devenit un mijloc pentru univers de a se cunoaște pe sine. Un caz unic printre speciile de pe pământ și, pe baza informațiilor pe care le deținem până la momentul actual, în univers.

O altă teorie, Big Bang, este deseori prezentată drept ceva simplu. O explozie pe ici, pe colo, materie, praf și am început toți să evoluăm. Dar celebrul astrofizician, Carl Sagan, a enunțat lucrurile cu totul altfel. Pentru el era evident că toți, toate formele de viață, ne tragem de fapt din stele, suntem, de fapt, praf de stele. Pentru că începutul vieții zace în acea explozie primară de unde a început totul, iar originile vieții se găsesc de fapt în spațiu și nu aici, în praful de stele de unde venim toți… în cele din urmă.

Viața de după moarte este una din marile întrebări ale oamenilor și subiectul cel mai des abordat când vorbim de spiritualitate, dar nici știința nu este departe de asta. Deși nu confirmă sau infirmă viața de după moarte într-o formă tradițională putem să găsim diferite forme de reîncarnare prin știință. Reîncarnarea prin intermediul ADN-ului transmis din tată în fiu, prin intermediul atomilor care se descompun când murim și formează alte forme de viață.

Știința este spirituală. Cunoașterea realității despre univers, despre noi înșine și simpla căutare a unei astfel de cunoașteri, a adevărului, este în sine un lucru fascinant și spiritual. Isaac Asimov spunea că el găsește suficient spiritualitate în știință, în cunoașterea universului, iar acest lucru este de înțeles. Asta nu respinge religia la fel cum nici nu o confirmă, ci infirmă o misconcepție cu privire la natura strict materialistă a științei. O greșeală care face nedreptate unor lucruri profunde ce se ascund în fiecare întrebare, în fiecare răspuns și descoperire.

Gânduri răzlețe II

Cum am putea nega evoluționismul când toată viața noastră ține de acest concept, iar el se vădește peste tot ?

Există mai multă certitudine în ignoranță și misticism, dar adevărata spiritualitate stă în adevăr. În ceea ce poate fi demonstrat, în căutare fără limite a adevărului.

Răul religiei vine din natura sa absolutistă. Cât timp cineva crede că deține adevărul absolut, acel cineva va vedea răul în orice lucru diferit.

Omenirea a descoperit limitele pământului. Acum privirea noastră se îndreaptă în două direcții: spre infinitul universului și infinitul minții umane.

De ce să ne autoilizionăm cu gândul că suntem cea mai specială parte a creației ? Mai bine să căutăm adevărul. Nu ne ajunge că ne tragem din stele și că toți, toate ființele vii, împărtășim o origine comună ? Între noi toți există o legătură, iar toți suntem nu doar o parte a universului, ci universul în sine.

Corpul nostru este un univers în miniatură. Fiecare microorganism este o planetă în sine, în galaxii, cu populații proprii. Oare ce se află dincolo de univers ? Asta dacă se află ceva. Momentan nu știm.

Două păcate ale oamenilor care au provocat rău de-a lungul istoriei: avariția și ignoranța. Ignoranța a dus la ură și fanatism, pornindu-i pe oameni împotriva semenilor lor, iar avariția a fost acolo, ca oamenii cu bani și influență să vândă orice, oricui, indiferent de consecințe, pentru mai mulți bani. Așa a reușit și Statul Islamic, sau terorismul în sine, să dobândescă armele prin care provoacă atâta durere.

Politica nu se poate face cu moralitate, ci cu metode reci și caculate. Machiavelismul este o regulă. Dar la fel este și idealul căruia acesta trebuie să i se subordoneze.

Diferența între analizele științei politice și ale jurnalismului politic constă în faptul că prima are metode științifice, privește obiectiv și analizează informația dată pentru a determina cauza și efectul. A doua doar preia o informație, o interpretează după bunul plac și o publică.

Fanatismul religios nu se vădește doar în credința oarbă față de o religie, ci și față de o ideologie sau față de ateism. Religiozitatea maselor este peste tot.

Omul nu a fost creat în condițiile perfect pentru existența sa, asta e un sofism. Diferite organisme s-au adaptat la condițiile de pe Terra, alte nu, și în acest proces evoluționist de adaptare am apărut noi, adaptați special pentru această planetă și acest condiții.

Știința înseamnă a căuta, a înțelege, religia înseamnă a primi un răspuns și a-l lua de bun pentru a te scuti de povara căutării.

Deșertul cunoașterii este la fel de infinit ca și universul, de asta ne înspăimântă și încercăm să-l limitem cu gardurile dogmelor, dar trecerea timpului le rupe pe toate și rămâne doar deșertul. În toată vastitatea lui terifiantă și totuși atrăgătoare.

Poezia este cântectul sufletului. Ea exprima toate sentimentele noastre ascunse, toate dorințele, temerile și trăirile.

Ca și om al politicii trebuie să cred în reguli, să caut a le impune altora pentru binele comun, dar ca și filosof trebuie să le depășesc pentru a înțelege universul.

Cunoașterea, ca și puterea, are întotdeauna două tăișuri. Poate fi folosită pentru bine sau rău. Ea este acolo, ne așteaptă. De ce să nu o luăm și să ne asumăm riscul ? La urma urmei toate lucrurile mari s-au făcut prin riscuri.

Ce sunt binele și răul ? Simple creații ale minții noastre, ale rațiunii și conștiinței, prin care ne-am subordonat instinctul. Ele sunt ce alegem să fie. Dacă putem spune că suntem făcuți după chipul și asemănarea unui Creator Etern acel chip nu este unul fizic, ci în faptul că noi suntem, la rândul nostru, creatori. Noi dăm naștere propriilor reguli, noi dăm naștere unei ordini în haosul dominat doar de legile fizicii.

Dacă Dumnezeu există Acesta nu este un bătrânel simpatic sau arogant. El este energie, el este Creatorul și Universul. Tot ceea ce a fost, este și va fii. El este Cosmosul.

Omul aflat în disperare, în dezastru, simte dorința de a-și aduce semenii după el. Cu siguranță a sta singur în iad e rău, dar a știi că altcineva îți împărtășește capriciile îți poate aduce un zâmbet.

Ce-ar putea face un copil frustrat de acasă, a cărui familie este în dezastru și care nu primește afecțiune ? Fie se închide în sine, fie caută să provoace suferință în cei care au ce el nu are.

Crăciunul este o sărbătoare a tuturor oamenilor. Indiferent de credința noastră sau lipsa ei, momentul Crăciunului ni se adresează tuturor. Fie că vedem în el nașterea pruncului Iisus, fie că vedem venirea soarelui învingător și trecerea iernii, un nou început, momentul Crăciunului ne oferă prilejul de a sta cu cei dragi, de a ne aminti de semeni și de a ne aminti lecția speranței. După orice întuneric vine și lumina.

Politica este un joc de șah, iar fiecare jucător așteaptă mișcarea celuilalt. Fiecare mută pe rând ca un răspuns la o altă mișcare. Să nu ne mirăm dacă jocul durează ani la rând. Chiar și așa un joc se termină, dar marele turneu al politicii globale va trăi la fel de mult ca planeta noastră.

Ateismul și religia suferă de aceeași boală. Absolutismul. Toți cred că dețin adevărul absolut, iar asta a născut cele mai urâte crime și conflicte din istorie și din prezent.

Un religios, ca și un ateu, își închide fereastra. Își stabilește dogme și se ghidează după ele. Respinge din start orice alte posibilități și crede că știe. Eu nu știu. Sunt agnostic și aleg să cred dintr-o perspectivă filosofică în posibilitatea unei divinități primordiale care este una cu universul, în formă de energie primară.

Noțiunea de apocalipsă biblică este absurdă și perimată. Asta nu înseamnă că sfârșitul lumii este imposibil. Din contră, sunt atâtea lucruri în univers care amenință să ne distrugă. Soarele, sursa noastră de viață, este doar unul din multe.

Ciudat cum alegem să înlocuim zeii tribali cu niște extratereștrii inteligenți și veghetori. Vrem ca cineva să ne vegheze, să controleze necunoscutul ce ne stă înainte. Nu zic că nu-i posibil, dar ne cam pripim. Extraterestrul nu trebuie să fie mai bun sau mai rău ca noi, inferior sau superior. El poate fii la fel de bine o formă de vietate primitivă sau superioară, iar în cazul celei de-a doua poate dori binele sau răul altora.

Oricum am privi lucrurile rasa este o realitatea. Există un ADN specific unei familii, unei comunități mai apropiate precum națiunea și unei rase. La fel și o cultură, o mentalitate. Lucrurile astea se transmit împreună și formează populații distincte. Asta nu înseamnă că există rase superioare sau inferioare. Mai degrabă suntem ca specia canină, un pit bull nu-i este superior unui bull dog... sunt doar diferiți.

Viitorul României depinde de creatori. Avem nevoie de o eliberare a imaginației și a creativității, a liberei inițiative și a dorinței de muncă. Dacă tinerii sunt educați să aștepte totul de la stat atunci nu vom evolua niciodată într-o economie de piață. Libertatea înseamnă să-ți croiești singur drumul.

Trebuie să țintim să zburăm cât mai sus, dar pentru asta avem nevoie de rădăcini care să ne ofere un avans și la care să ne întoarcem când dăm greși. Rădăcinile unui individ sunt învățăturile din familie, iar ale unei națiuni sunt tradițiile.

Ignoranța, frica, aroganța, ura, intoleranța, aceste lucruri definesc răul. Ceea ce ne coboară pe noi și face rău celor din jur. Toate sunt interconectate. Iar opusul lor definește binele. Ce ne ajută să evoluăm și ce-i ajută pe semenii noștri.

Îmi iubesc țara, dar la fel de mult îmi iubesc și patria mai mare, Europa, iar viitorul le va aduce împreună. Motivul ? Atât din interese comune, necesități ale postmodernității, dar și un ideal ancestral.

Națiunile europene nu mai pot influența lumea separate. Dacă vor să aibă o voce, alta decât a SUA, ele trebuie să stea împreună.

Problema imigrației este una complexă. Sunt de acord cu ea, dar fiecare imigrant ar trebui să adopte cultura și tradiția locului unde se așează. Să se integreze în comunitate. Asta dacă vrea să devină cetățean.

Machiavelli nu e un simbol al intereselor personale. Principele său folosea metode realiste în subordinea unui ideal. Cu totul altceva decât acei oameni politici care folosesc metode meschine pentru obiective la fel de meschine.

Să spui că sărbătoarea Crăciunului este una creștină și nu poate exista fără Iisus este absurd. A existat dinainte de Iisus. Strămoșii îi ziceau Sol Invictus, nordicii îi ziceau Yule. Jumătate din obiceiuri sunt păgâne, iar nimic nu ne spune că Iisus s-a născut în decembrie.

Nevoia de creativitate

Românii au multe plusuri, dar și multe minusuri. Asta scriam acum câteva zile pe pagina mea de facebook. Cred că principalul minus este lipsa de imaginație, de creativitate. Comunismul ne-a învățat să fim seci, să nu privim dincolo de aparențe, ci să ne limităm propria creativitate.

Într-o societate în care toți trebuiau să fie la fel imaginația și creativitatea erau considerate păcate capitale. Pentru că acestea din urmă te împiedicau să faci parte din turmă. Inevitabil te duceau pe alt făgaș, te făceau să privești lucrurile dintr-o altă perspectivă.

Dar astăzi am ieșit din comunism. Astăzi România merge spre occident, spre o economie de piață. O economie competitivă. Adică o lume competitivă, iar aici imaginația, creativitatea, joacă un rol fundamental. Fiind complet necesară pentru buna funcționare a societății.

Progresul științific, social, politic și artistic depinde de aceste virtuți prin natura lor divine. Pentru că până la urmă cea mai mare similaritate a omului cu ceea ce numim Divinitate este chiar creativitatea noastră. Acea creativitatea prin care, la rândul nostru, dăm naștere unor lucruri noi.

Occidentul a înțeles importanța creativității. A înțeles și că aceasta este legată de libertate și că fără ea nu poate exista. La noi e mai greu. A fi creativ, a avea imaginație, a fi intelectual, a căuta progresul și a privi dincolo de limite, este un păcat. Dacă faci asta fie ești nebun, fie ești naiv.

Cel puțin așa privesc mulțimile virtuțile care au făcut din occident un model de progres științific și cultural. Acest progres fiind chiar rodul creativității și a imaginației. A abilității de a depăși o viziune regresivă asupra lumii, o dogmă ieftină și nefuncțională.

Vrem să fim ca occidentul ? Vrem progres în toate domeniile și o Românie mai bună ? Atunci trebuie să vrem creativitate. Avem nevoia de ea. Avem nevoie de oameni creatori care să clădească România de mâine. Iar aceștia din urmă au nevoie de respect, nu de batjocura mulțimilor.