Spiritualitatea științei

Știința este deseori văzută ca și ceva rece. O adunătură de calcule și cercetări seci a lumii naturale așa cum o vedem, a materiei. Lecturând operele lui Carl Sagan, Asimov sau Richard Dawkins un om nu poate decât să realizeze cât de greșită este această opinie. Știința este spirituală, cunoașterea științifică nu ne lasă lipsiți de mister, de căutarea adevărului și de un scop în viață ci, din contră, oferă astfel de lucruri. Știința nu este ceva rece, ci ea înseamnă căutarea adevărului, contemplarea la misterul universului în care trăim și a tot ce se află în jurul nostru.

Cum am putea să privim știința altfel ? Ce este mai spiritual decât această foame infinită pentru cunoașterea unui univers care, as far as we know, este la rândul său infinit ? Același lucru se poate spune și cu privire la informațiile pe care ni le oferă știința. Teoria evoluționismului propusă de Charles Darwin este un exemplu foarte bun, la fel ca și teoria Big Bang-ului. Două teorii care sunt adesea prezentată drept ceva sec, simplu, lipsit de orice profunzime, dar care au la rândul lor o cantitate enormă de spiritualitate pentru cel care nu încetează să fie uimit de câteva lucruri foarte speciale.

În ceea ce privește evoluția speciilor mulți critică această teorie, care pe zi ce trece devine o realitate incontestabilă, încercând să o prezinte ca și ceva lipsit de frumusețe, de profunzime. Ne tragem din maimuțe, ce sec, ce penibil. Dar chiar este așa penibil ? Nu văd nimic penibil în faptul că ne înrudim cu alte vietăți, ca și în faptul că la origine toate speciile de pe Terra împart un strămoși comun, iar acest lucru se poate confirma prin simpla constatare a felului în care diferite celule din ADN-ul nostru sunt exact la fel ca și cele din ADN-ul alte specii, chiar a unui copac.

Există un anumit grad de rudenie între toate ființele vii, iar acest lucru este, în sine, uimitor. La fel de uimitor ca și faptul că din toate speciile de pe Terra noi, oamenii, suntem singurii care am evoluat în felul în care am făcut-o și am devenit un mijloc pentru univers de a se cunoaște pe sine. Un caz unic printre speciile de pe pământ și, pe baza informațiilor pe care le deținem până la momentul actual, în univers.

O altă teorie, Big Bang, este deseori prezentată drept ceva simplu. O explozie pe ici, pe colo, materie, praf și am început toți să evoluăm. Dar celebrul astrofizician, Carl Sagan, a enunțat lucrurile cu totul altfel. Pentru el era evident că toți, toate formele de viață, ne tragem de fapt din stele, suntem, de fapt, praf de stele. Pentru că începutul vieții zace în acea explozie primară de unde a început totul, iar originile vieții se găsesc de fapt în spațiu și nu aici, în praful de stele de unde venim toți… în cele din urmă.

Viața de după moarte este una din marile întrebări ale oamenilor și subiectul cel mai des abordat când vorbim de spiritualitate, dar nici știința nu este departe de asta. Deși nu confirmă sau infirmă viața de după moarte într-o formă tradițională putem să găsim diferite forme de reîncarnare prin știință. Reîncarnarea prin intermediul ADN-ului transmis din tată în fiu, prin intermediul atomilor care se descompun când murim și formează alte forme de viață.

Știința este spirituală. Cunoașterea realității despre univers, despre noi înșine și simpla căutare a unei astfel de cunoașteri, a adevărului, este în sine un lucru fascinant și spiritual. Isaac Asimov spunea că el găsește suficient spiritualitate în știință, în cunoașterea universului, iar acest lucru este de înțeles. Asta nu respinge religia la fel cum nici nu o confirmă, ci infirmă o misconcepție cu privire la natura strict materialistă a științei. O greșeală care face nedreptate unor lucruri profunde ce se ascund în fiecare întrebare, în fiecare răspuns și descoperire.

Sufletul unei națiuni

”Fără coloană vertebrală, națiunea românească este o materie organică amorfă, aruncată pe pământul european la voia întâmplării” - Constantin Rădulescu-Motru, ”Revizuiri și adăugiri”

Fiecare popor, fiecare civilizație, la fel ca și individul, are un suflet propriu. Națiune reprezintă mai mult decât un conglomerat lingvistic, de interese comune care au o natură economică sau militară. Ea este ținută împreună și motivată în viața sa istorică în primul rând de valorile spirituale care formează sufletul națiunii. Ne referim aici la cultura și spiritualitatea națională, la ideologiile care domină spațiul politic, la valorile asumate de o națiune ca și valori identitare și la miturile existente în istorie.

Sufletul unei națiuni este acel lucru care păstrează națiunea unită și îi oferă un scop final spre care să meargă. Lipsită de acest suflet orice națiune își cunoaște, la un moment dat, stagnarea, decadența și sfârșitul. Pentru că nimic nu o mai ține legată și nimic nu o mai motivează în drumul istoric pe care-l parcurge, națiunile fiind actori ai istoriei și nu ai momentului. Națiunea noastră, națiunea română, are la rândul ei un suflet, o identitate internă, dar cât de viu și sănătos este acest suflet al României ?

Cultura noastră este mai degrabă rece decât vie. Avem o serie de valori care ne ghidează și pe care ni le-am asumat. Memoria Revoluției din 89 ne impune libertatea, democrația și demnitatea persoanei ca valori perene pentru națiunea română eliberată de sub comunism. Și totuși, foarte puțini sunt cu adevărat interesați de aceste valori, la fel cum foarte puțini se simt motivați de ele.

Comunismul a reușit să transforme națiunea română într-una a cărui spirit este rece. Închisorile comuniste au distrus elitele intelectuale ale națiunii, tocmai acele elite a căror menire era să întărească, în mod constant, cultura și identitatea noastră, să ofere mulțimilor un suflet colectiv. În locul lor au fost puse alte elite, mai false, iar acestea au impus o mitologie a cărei origine nu se află nicidecum în sufletul național, ci într-o ideologie materialistă de natură economică.

Din păcate pentru comuniști oamenii nu au reverberat la așa ceva. Din păcate pentru noi, ei au rămas afectați și reci până astăzi. România se află în procesul de a-și recăpăta sufletul, adică ingredientele care formează acest suflet. Încă ne căutăm identitatea reală, valorile și obiectivele viitorului. Am înțeles că suntem europeni și că suntem democrați, dar asta doar la nivel de elite, căci mulțimile sunt încă blocate în trecut. Dar restul sufletului sfârtecat al națiunii române ?

Cultura noastră ca întreg abia se mai face simțită. Spiritualitatea în loc să evolueze se blochează în dogmele seci ale cultelor tradiționale și este umbrită de interese economice. Valorile culturii politice sunt trecute cu vederea, iar mitologia națională este constant demitizată. Urmarea ? Cum afirma C. Rădulescu-Motru, apariția unei națiuni lipsite de coloană vertebrală. Facem parte din Europa, dar nu ne-am integrat cu totul în acest nou spațiu și nici nu ne-am recuperat pe noi înșine.

Nu știm încă cine suntem și ce vrem în mod exact. Spațiul public românesc este dominat de incertitudini. Problema este că avem nevoie de valori. Trebuie să fim capabili, ca națiune, să ne ridicăm privirea și vocea pentru ceva, nu să acceptăm orice trece asupra noastră. Avem nevoie de acest set de valori, împletit cu interese noastre reale, pentru a reuși să ne asigurăm un viitor ca și națiune europeană. Pe de o parte valorile Europei, în care vrem să ne integrăm, pe de alte valorile noastre, pe care trebuie să le recuperăm.

Poate un popor să trăiască doar din economie ? Pentru un timp, dar acest lucru nu-l va motiva, nu va motiva mulțimile și nici chiar elite pentru a clădi un viitor cu adevărat mai bun. Un popor trebuie să-și asigure existența în jurul a ceva. Are nevoie de acel altar în jurul căruia se dezvoltă, dezvoltându-și totodată viziunea de viitor, regulile de existență, interesele colective. Nu degeaba sovieticii au căutat, peste tot pe unde au fost, să distrugă în primul rând elitele și valorile unui popor.

Ne putem uita și la Uniunea Europeană în momentul de față. Ca și națiunile, această construcție are nevoie de un suflet, ceva care să-i anime existența. Dar nu a reușit să-și formeze așa ceva. Sufletul Europei ar trebui să fie produsul valorilor tuturor națiunilor care alcătuiesc comunitatea europeană, dar UE pare să se blocheze în propria natură birocratică, incapabilă să treacă dincolo de anumite limite. Iar în lipsa acestor lucru proiectul european se află într-o situație foarte grea.

România are nevoie de un suflet. Acesta încearcă să iasă la suprafață după ce a fost suprimat multă vreme. El este format din cultura, ideile și valorile care ne vor determina viitorul. Cine suntem ? Ce vrem ? Răspunsul la aceste întrebări este cel care ne ajută să ne formăm un viitor, iar el este dependent de conștiința unui suflet colectiv al națiunii române. Suntem europeni ? Democrația și libertatea sunt valori perene ? Ne tragem de la daci și romani ? Răspunsul la aceste întrebări ne afectează prezentul și viitorul.