Se afișează postările cu eticheta PNL-PDL. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta PNL-PDL. Afișați toate postările

luni, 11 august 2014

Vorwärts cu tancul german


Ieri dreapta unită și-a ales candidatul pentru alegerile prezidențiale. Klaus Werner Iohannis a fost desemnat candidat al ACL în urma sondajelor de opinie care i-au dat cele mai mari șanse de câștig. Acum dreapta merge înainte cu tancul german, dar care este strategia electorală a proaspetei alianțe și a candidatului oficial la prezidențiale ? Cum plănuiesc aceștia să asalteze palatul Cotroceni ?

Împotriva lui Iohannis s-au ridicat argumente mai mult sau mai puțin valabile într-o țară europeană. Adversarii acestuia au ținut să se lege de religie, de etnie, de mituri despre diferite infracțiuni scoase din punguța cu povești. Cred că Iohannis poate întoarce această situația în favoarea sa și cred că tocmai pe asta va miza.

Ce înseamnă asta ? Șansele sunt că politicianul neamț să lupte împotriva lui Victor Ponta tocmai prin nefolosirea aceluiași tip de discurs de dâmbovița. Atacurile la persoane, problema religioasă și problema etnică să nu fie invocate de Klaus Iohannis în alt context decât acela de a ne arăta ca Victor Ponta joacă după niște reguli învechite și nu înțelege valorile lumii postmoderne, europene.

Imaginea pe care Klaus Iohannis și-o conturează este una de neamț. Un altfel de politician. Un om care, cum a declarat și cu ocazia lansării candidaturii, vine să facă un alt fel de politică. O politică clădită pe ordine și disciplină, pe bun simț, pe prezentare de programe în loc de atacuri la persoană. Cu alte cuvinte să înlocuiască spiritul de dâmbovița care a pus stăpânire pe București cu cel nemțesc.

Nu știu în ce măsură va face asta, dar știu că pe această imagine mizează Klaus Iohannis în campania sa. De aceea să nu ne așteptăm de la el la primele ingrediente pe care românașul vesel le așteaptă în politică. Pâine și circ. Nu, mitul german nu va face asta. Deși poate colaboratorii acestuia se vor lega de persoana dl. Ponta, Klaus Iohannis va continua să-și formeze imaginea de politician diferit. De politician care vrea să aducă un suflu nou. Cu această imagine a plecat din Sibiu și tot cu aceasta a intrat în alegerile prezidențiale ieri.

Astfel, printr-o simplă conexiune, putem deduce că principala țintă electorală a lui Klaus Iohannis este tineretul. Acel tineret care de obicei nu prea iese la vot cunoscând doar imaginea dâmbovițeană deloc acceptabilă pt. un tineret îndrăgostit de occident. Un tineret care poate fi sprijinul lui Klaus Iohannis, cel puțin din câte am vorbit cu oameni pe care-i cunosc și care în mod normal n-ar vota.

Într-un articol precedent ziceam că acest tineret este cheia câștigării alegerilor. Klaus Iohannis a realizat asta și spre acest tineret își îndreaptă esența mesajului său politic. Un neamț pentru România, pentru schimbare, pentru un suflu nou. Asta-i imaginea pe care Iohannis o transmite electoratului tânăr, electoratului care-l va susține pentru mandatul său de primar și pt. discursul diferit.

Iohannis își transformă slăbiciunea oratorică într-un avantaj. Faptul că vorbește puțin trebuie să fie legat de vorba populară fapte nu vorbe. Discursul său nu este bazat pe atacuri la persoană sau la partid, pe etnie sau pe religie, ci pe programe și fapte proprii. Iohannis vine să argumenteze de ce ar fi un bun președinte și nu de ce rivalul său nu ar fi. Asta în timp ce are un bulldog și un Crin care să se lege de Victor Ponta și să facă și politică de tip clasic.

În ceea ce privește religia sau etnia, se pare că Iohannis a reușit să transforme asta într-un avantaj. Discursul lui Victor Ponta nu a fost primit cu atâta ardoare pe cât se aștepta, iar oamenii au văzut atacul sub centură din partea acestuia, dar și faptul că acest atac a venit în lipsă de programe. Oricum, propaganda de dreapta poate miza oricând pe etnia regilor României pentru a-l apăra pe Iohannis.

Acum dreapta merge înainte cu tancul german. Urmează ca și Crin, reîntors din vacanță, să bombardeze drumul pentru acest nou blitzkrieg electoral. Bulldog-ul dacă mușcă nu mai dă drumul, iar Predoiu își aduce votanții ca potențial premier al României. Dreapta are un candidat și o echipă. În sfârșit avem principalii jucători politici pentru alegerile din acest an: Victor Ponta și Klaus Iohannis.



duminică, 27 iulie 2014

O zi istorică pentru dreapta românească



Pe 26 iulie principalele partide de dreapta din România ( PNL şi PDL, la care a aderat şi FC ) s-au reunit într-o şedinţă comună. Aceştia au votat fuziunea într-un singur mare partid de dreapta sub numele de PNL, sub ritmul de verde-nrourat. Dincolo de discuţiile subiective despre această fuziune, ca şi despre alianţa electorală pentru prezidenţiale, putem spune că am asistat la o zi istorică pentru dreapta românească şi, de ce nu, pentru spaţiul politic românesc.

Formarea unui mare partid de dreapta care să contracareze marele partid de stânga ( PSD ) schimbă cu totul regulile jocului politic. Dacă până acum acest joc era unul cam anarhic, în care PSD reprezenta un partid mereu puternic, iar în opoziţie se găseau alte partide mai mici aliate împotriva sa, acum tindem spre un model anglo-saxon sau american de politică. Un model dual în care vom avea permanent două mari partide opuse unul altuia şi care vor duce principala luptă politică.

În mod evident aceste partide vor fi însoţite şi de cele mai mici. Partide precum Noua Republică, Partidul Conservator, UNPR, UDMR sau Mişcarea Populară nu au motive să dispară în negura timpului. Conflictul dintre două mari partide poate stagna, iar o forţă de mijloc pentru a favoriza una din tabere va fi mereu necesară. Lucru de care partidele mai mici pot profita în negocierile cu cele două mari partide, PSD, respectiv PNL.

Rămâne sub semnul întrebării dacă fuziunea între PNL şi PDL se va realiza cu adevărat sau este doar un factor propagandistic pentru noua alianţă creştin-liberală. Dar dacă această fuziune se va realiza, lucru posibil doar după alegerile prezidenţiale, atunci ea va schimba cu totul viaţa politică românească. Personal cred că o astfel de schimbare nu poate fi decât spre mai bine, pentru că ar aduce un surplus de echilibru. Rămâne de văzut până unde merge viziunea şi abilitatea de unificare a dreptei. Până la sau dincolo de alegeri ?