Ion Mihai Pacepa și conspirația sovietică

Plimbându-mă astăzi prin oraș m-am oprit la un magazin Diverta, uitându-mă de niște volume pe care le-aș putea adăuga la biblioteca mea. O mulțime de titluri interesante în istorie, politologie, sociologie și filosofie, dar mi-au ieșit în față câteva titluri pe care am mai avut ocazia să le răsfoiesc și pe care, repetitiv cum sunt, le-am mai răsfoit și acum. Titluri precum ”Dezinformarea”, ”Orizonturi Roșii” și „Moștenirea Kremlinului”, toate scrise de către un fost general al direcției de informații externe (DIE) din cadrul Securității.

Cu privire la primul titlu George Maior spunea că i se potrivește perfect, vorbind nu doar despre dezinformare, ci și dezinformând. Aceasta a fost și opinia mea de câte ori am avut ocazia să-l răsfoiesc și de câte ori am citit despre acuzațiile aduse de Pacea României în perioada Războiului Rece, într-o perioadă în care România încerca să obțină favorul Statelor Unite, iar Pacepa le-a spus americanilor că totul este de fapt o șaradă organizată de sovietici. Șarada era de fapt a lui Pacepa.

România vs Rusia: realitate sau conspirație ?

Încheierea celui de-al doilea război mondial a fost urmată de împărțirea lumii în două. În cartea sa intitulată ”Războiul Rece”, istoricul american John Lewis Gaddis afirmă că acest lucru era inevitabil. Aliații erau aliați de conjunctură, iar odată ce inamicul comun a fost înfrânt s-au ciocnit între ei pentru dominația spațiului european, pentru asigurarea propriei securități și, în adaos, din motive ideologice evidente.

Soarta României nu a fost tocmai cea mai bună. Aflându-se în calea tăvălugului sovietic acest stat a fost ocupat de către Uniunea Sovietică, regimul monarhic a fost schimbat cu cel totalitar, iar armata sovietică a fost staționată în țară pentru a veghea loialitatea PCR-ului. Manualele de istorie ne învață că pentru un timp lucrurile au fost liniștite, iar după moartea lui Stalin noul conducător sovietic, Hrusciov, face mici schimbări de politică și decide retragerea trupelor sovietice din România.

Aici lucrurile încep a se complica. Pe fondul acestei retrageri un sentiment anti-rusesc bine dezvoltat în subconștientul colectiv al națiunii române se ivește. Noua conducere a României, reprezentată de dictatorul Nicolae Ceaușescu, adoptă o ideologie mai degrabă naționalistă decât comunistă (ce avea să fie adoptată și de către alte state, precum China), iar politica externă a României începe să-și schimbe traseul.

De aici începe un șir de evenimente. În documentarul ”Războiul Clandestin” istoricul Larry Watts vorbește despre felul în care România socialistă s-a comportat diferit de restul statelor din cadrul Pactului de la Varșovia. Problemă asupra căreia meditează și într-una din cărțile sale, ”Ferește-mă, Doamne, de prieteni”, unde prezintă mai multe documente ce atestă o politică ostilă din partea sovieticilor, dar și a altor state socialiste precum cel ungar, față de România.

Baza de la care pleacă Larrys Watts pare să fie una solidă, cum afirmă și sociologul Remus Ștefureac în ”Conflictul secret din spatele scenei: România versus Rusia”. Sentimentul naționalist și anti-rus al românilor, dictatorul mândru și arogant, opoziția față de invazia Cehoslovaciei, orientarea diplomației către vest și colaborarea cu state socialiste dizidente precum Iugoslavia sau China par să indice un conflict ascuns între România socialistă și Uniunea Sovietică.

O altă ipoteză apare odată cu defectarea lui Ion Mihai Pacepa în tabăra americanilor. Atunci și acum (prin cărțile sale) acesta a afirmat că toată politica externă a României ar fi de fațadă. O dezinformare sovietică din laboratoarele KGB. O ipoteză logică ținând cont de accentul pus de către KGB pe măsurile active și nu pe simpla activitate informativă, dar și de dorința americanilor de a găsi o breșă în blocul estic, de revolta antisovietică din Cehoslovacia. A le oferi o breșă artificială pe tavă reprezenta o bună metodă de intoxicare informativă a SUA și de securizare a intereselor sovietic.

Din păcate pentru Pacepa conspirația sovietică nu stă în picioare atunci când ținem cont de realitățile războiului din umbră, bine atestate prin diferite documente istorice și mărturii (Larry Watts, Remus Ștefureac, gen. Talpeș, Alex Mihai Stoenescu, Filip Teodorescu, etc.). Documentele ne arată că un minim de opoziție între interesele române și cele sovietice a existat, iar că pe frontul din umbră această opoziție s-a concretizat cu un departament dedicat combaterii KGB în interiorul Securității Statului și cu români recrutați de KGB pentru a juca rolul de agenți de influență în statul ceaușist.

De asemenea, pe plan diplomatic atitudinea ostilă a României nu s-a remarcat doar vizibil, în criza Cehoslovacă, ci și în sălile Pactului de la Varșovia unde România a respins diferite inițiative sovietice, în special cea cu privire la subordonarea forțelor armate Cartierului General Sovietic. În principiu îmi e cam greu a crede că Securitatea Statului și-a format o unitate specială pentru combaterea spionajului sovietic doar de aparențe și că tot pentru aparențe statul român sfida Uniunea Sovietică la masa negocierilor din interiorul Pactului.

Pacepa: un agent sovietic ?

A spune că între România și Uniunea Sovietică exista un conflict puternic, precum cel ideologic și geopolitic dintre SUA și URSS, este aberant. România a fost un stat național-comunist, condus de un tiran și un grup oligarhic totodată. Dar la fel de aberantă este conspirația dezinformării sovietice când ținem cont de evidențe. Larry Watts se întreabă pe bună dreptate de ce Pacepa și-a mințit prietenii americani, cărora li s-a alătura trădându-l pe Ceaușescu.

Răspunsul la această întrebare îl dă tot autorul, lipsit de o dovadă concretă, dar oferind suficiente date pentru a putea trage o concluzie cât de cât logică. Ipoteza lui Watts este cea conform căreia Ion Mihai Pacepa a fost un agent sovietic, recrutat de KGB, infiltrat în vârful Securității. O ipoteză viabilă spre deosebire de cea lansată de Pacepa, tocmai fiindcă conflictul dintre sovietici și români pe frontul din umbră era destul de evident, îndeosebi pentru un om care a deținut funcția de șef al DIE.

Argumentele nu sunt multe. Doar natura minciunilor pe care Pacepa le oferă americanilor cu privire la poziția României, afirmând că aceasta face de fapt parte dintr-o conspirație și influențând răcirea relațiilor româno-americane, slăbind astfel poziția statului român în raport cu Uniunea Sovietică. Logica ne-ar îndemna să credem că Pacepa fie avea o dispută personală cu Ceaușescu și-l voia distrus cu orice preț, fie serve altor interese decât ale României, afirmând lucruri despre care știa că nu sunt adevărate.

Mai departe Larry Watts afirmă că și serviciile de informații vest-germane au avertizat autoritățile americane cu privire la defectarea nesinceră a lui Pacepa, existând suspiciuni cu privire la loialitatea acestuia nu față de statul român, ci față de KGB. Intelligence-ul vest german ar trebui să aibă niște informații viabile cu privire la persoana lui Pacepa, suspectată chiar și-n interiorul Securității, deși nu și la nivelul conducerii statului, datorită faptului că acesta și-a început carieră de spion în Germania de Est, având șanse să se afle în atenția intelligence-ului vest-german.

Conform unui articol publicat în revista Historia cu privire la acest subiect și fostul șef al SIE, generalul Ioan Talpeș, împărtășește această viziune afirmând că: „Pacepa nu a livrat informaţii deosebite americanilor, scopul lui a fost de a distruge credibilitatea externă a României, la comanda celor pentru care a lucrat dintotdeauna. Defectarea sa a fost semnul că România trebuia să primească o corijare din partea sovieticilor, din cauza politicii de relativă independenţă promovată de Ceauşescu“

Lucru adevărat. Pacepa nu le-a oferit americanilor informații cu adevărat relevante. El doar a discreditat politica externă a României. Deși este discutabil de ce americanii au decis să-l păstreze în siguranță. Poate datorită utilității sale în războiul informațional ce se derula deja între sovietici și americani în spațiul publică ? Posibil.

În loc de încheiere

Acest articol nu este un studiu istoric, ci doar înșirarea unor gânduri de moment bazate pe mai multe meditații și studii cu privire la poziția României în Războiul Rece și personalitatea lui Ion Mihai Pacepa. El este părintele ipotezei conform căreia România nu era tocmai sinceră în conflictul ei cu URSS, ci făcea jocurile sovieticilor, o ipoteză care nu este credibilă raportată la toate realitățile momentului și devin cu atât mai puțin credibil cu cât ne punem mai multe întrebări privindu-l pe Pacepa.

Fără doar și poate că acesta a jucat un rol important în căderea lui Ceaușescu și a regimului său. Fără doar și poate că regimul ceaușist avea un caracter evident comunist și totalitar, rău prin natura sa. Dar în ceea ce privește orientarea de politică externă istoria ne arată că aceasta era mai similară celei chineze sau iugoslave, opusă intereselor geopolitice ale Uniunii Sovietice. A spune contrariul este puțin credibil, iar un om care știa totul despre această politică și conflictul din umbră a umplut autoritățile americane de minciuni. Motivul rămâne supus dezbaterii, ipoteza ar trebui pusă unde-i e locul.

Revoluție sau lovitură de stat ?

Pe 22 decembrie s-au împlinit 25 de ani de la căderea comunismului și a unui dictator care și-a înfometat poporul și a dus o țară spre ruină. Revoluția reprezintă un moment care a schimbat destinul istoric al României și ne-a deschis drumul spre occident, spre libertate. În ciuda acestui fapt revoluția din decembrie 89 rămâne unul din momentele controversate ale istoriei noastre moderne. Teoriile care s-au dezvoltat în jurul acesteia variază, de la teorii favorabile revoluției până la altele opuse.

Ce s-a întâmplat de fapt ? Această întrebare o auzim peste tot din cauza misterelor în care sunt învăluite multe dintre evenimente din timpul revoluției, la fel ca și cele care au premers sau au urmat acesteia. Pentru o parte din români revoluția a fost o lovitură de stat dată de către o clică de partid, pentru o alta a reprezentat o lovitură controlată din afară, de către serviciile secrete ale SUA sau ale Rusiei, iar pentru cei mai mulți ea a fost o revoluție autentică a poporului. Cred că toți au dreptate.

O imagine de fundal și un context politic internațional

Ca să înțelegem această perspectivă trebuie să aruncăm o privire asupra realităților de la vremea respectivă. România era un stat comunist care refuza să dispară. Vecinii acestui stat au dus, în cea mai mare parte, o politică ostilă față de România indiferent de ideologia reprezentativă. Economia României era la pământ, iar poporul era ținut în condiții aproape inumane cu mulțimi înfometate a căror libertate de exprimare era practic inexistentă. URSS devenea istorie, iar puterea conducătorului devenea șubredă.

Pe acest fundal avem o clică de partid care observă situația deloc favorabilă menținerii dictatorului la putere și state care au un interes comun în dispariția acestuia. Statele Unite ale Americii, dornice să elimine fiecare stat comunist din lume și în special din Europa, câștigând astfel nu doar un război ideologic, ci și un avantaj strategic. O Rusie dornică să-și mențină o parte dintr-o putere deja în decădere și o Ungarie revanșardă care urmărește insistent cucerirea unor vechi teritorii.

Nu este prea greu să ne imaginăm că toate aceste forțe aveau să încerce eliminarea, într-un fel sau altul, a unui dictator care oricum avea să pice. Citind memoriile unor ofițeri de informații din perioada respectivă, oameni precum dl. col. Filip Teodorescu sau Pavel Coruț, putem înțelege că viitorul cuplului Ceaușescu era oricum pe sfârșite, pentru cei rămași în joc continua doar cum îi va afecta această cădere, drept urmare toți au grăbit-o penru a prelua controlul la un moment dat.

România, ca de atâtea ori în istoria ei, s-a găsit la granița de ciocnire a marilor puteri. În acest joc au intervenit și interesele unor grupuri oligarhice care s-au format în jurul dictatorului și a ideologiei, plus frustrările unui popor ținut încătușat, care era dornic să guste din libertate, să respire același aer cu lumea occidentală, același vânt al schimbării care dărâma Zidul Berlinului și care prevestea un nou început pentru zona continentală a Europei, trecută prin focul a două războaie mondiale și un război rece.

Putem spune că toate aceste lucruri au contribuit la declanșarea, desfășurarea și deznodământul evenimentelor din decembrie 89. Mediul era unul propice pentru întreprinderea de acțiuni din partea serviciilor de informații străine în vederea dărâmării regimului comunist din România și înlocuirea acestuia, lucru care avea să ducă, inevitabil, la trecerea sau menținerea României de o parte sau alta a baricadei. La urma urmei nici CIA-ul și nici serviciile de informații rusești nu sunt străine de utilizarea nemulțumirii generale a mulțimilor pentru a dărâma guverne.

Jocuri străine

Evident, aici am abordat o privire abstractă asupra evenimentelor din decembrie 89. O privire care se bazează în primul rând pe condițiile existente atunci și pe o abordare logică a problemei. Există și cazuri mai concrete care pot susține această perspectivă. Unul din ele este prezent inclusiv în cartea col. Filip Teodorescu, ”Un risc asumat”, unde primin informații cu privire la numărul masiv de turiști ruși care au intrat în România în acele zile, cât și la legăturile spionajului maghiar cu evenimentele din Timișoara, mai bine zis ale pastorului Laszlo Tokeș cu serviciile de informații ale Ungariei.

Cel puțin aceste două lucruri menționate și argumentate de col. Teodorescu s-au dovedit a fi reale mai târziu. Știm foarte bine, din surse variate, că momentul revoluției a fost și unul de haos în ceea ce privește securitatea României, iar granițele erau practic deschis oricui. Despre turiștii ruși s-a vorbit foarte mult și asta, întâmplător, în perioada în care se vorbea și de teroriști. În Ucraina am văzut un scenariu similar care, din păcate, a avut succes.

Din acest punct de vedere noi ne putem considera norocoși. Interesele străine în România au fost mult mai complexe și au trecut de cele ale Rusiei. Sprijinul SUA a fost un factor esențial nu doar în declanșarea revoluției, prin influenț anterioare, ci mai ales în limitarea victimelor. Lucru față de care Rusia (URSS era deja istorie) nu avea prea mari probleme. Pe de altă parte știm că Ungaria a avut mereu interesele sale privitoare la zona Transilvaniei, iar orice moment de haos era prielnic pentru satisfacerea acestor interese.

La fel de bine știm că pastorul protestant Laszlo Tokeș a colaborat cu serviciul de informații maghiar și a jucat un rol esențial la declanșarea conflictelor de stradă de la Timișoara. Este relativ sigur să asumăn că obiectivul maghiarilor era să folosească haosul creat la revoluție pentru a pune mâna pe Transilvania, în aceeași măsură în care obiectivul SUA era să elimine influența și ideologia comunistă din zona europeană, câștigând astfel monopol, iar al Rusiei de a o păstra în ciuda căderii inevitabile a dictatorului.

Ce se întâmplă mai departe ? Toate aceste forțe statale caută să influenșeze și să declanșeze, într-un fel sau altul, o mulțime nemulțumită de situația existentă în România. Din acest punct de vedere avem o influență străină pentru revoluția din decembrie 89 și interese străine clare, dar avem și o revoluție a poporului, oameni care chiar au ieșit în stradă pentru a schimba ceva. Până la urmă orice mulțime revoluționară a fost influențată și manipulată de cineva, mulțimile nefiind raționale.

Oligarhia se trezește

Privitor la lovitura de stat, această teorie nu este mai puțin plauzibilă. Situația pe care o avem în momentul revoluției este una de oportunitate pentru o parte din membri partidului. Ion Iliescu în special, a căror legături cu Moscova au devenit o parte din imaginea lui, știa despre căderea inevitabilă a lui Ceaușescu și în momentul revoluției a cerut trupe sovietice în țară. Lucru care spune multe, lucru care spun multe.

Revenind la lovitura de stat, aceasta a fost acțiunea unor cadre de partid care s-au grăbit să fure revoluția și să-și asigure viitorul. Vechile cadre de partid au furat revoluția, MAPN și Securitatea se luptau cu interferențele străine, iar oamenii erau în stradă pentru libertate. Astfel s-a perpetuat ideologia comunistă sub o formă capitalistă, iar România a navigat nesigură prin deșertul politicii internaționale până când s-a văzut că o realiniere față de Rusia nu era o opțiune pozitivă pentru interesele nimănui, nici măcar a foștilor membri de partid.

În final cred că, așa cum spunea și jurnalistul Moise Guran, situația este puțin mai complexă. Nu putem încadra într-o simplă terminologie toate lucrurile care s-au întâmplat atunci. Pe de o parte avem o revoluție, oamenii chiar au ieșit în stradă pentru libertate și un trai mai bun, dar nimeni nu poate nega manipularea și influența străină în declanșare cât și pe parcursul revoluției. Același lucru fiind valabil și cu privire la lovitura de stat, felul în care cadrele de partid au furat revoluția.

O învățătură istorică

Trebuie să ne plecăm capetele în fața acelor tineri care s-au jertfit în decembrie 89 pentru libertate, dar asta nu trebuie să întunce o judecată rațională și obiectivă a evenimentelor istorice. Probabil la fel de mult ar trebui să ne plecăm capetele în fața ofițerilor de informații care au menținut securitatea României în cele mai grele condiții și au pierit în mijlocul unor jocuri odioase. Martiri și eroi ai revoluției s-au aflat de ambele tabere, iar acel far călăuzitor este încă umbrit și de alte evenimente.

Probabil mai fundamental de atât este să învățăm ceva din această lecție istorică. Să învățăm că mulțimile sunt ușor manipulate, că jocurile politice reale au loc mereu în spate. Nici Revoluția Franceză nu a fost mai diferită, cu așa multă vreme în urmă. Și să nu uităm cât de aproape a fost România de ruperea granițelor când Ungaria a încercat să profite de haosul intern. Lucru ce s-ar putea repeta oricând și față de care trebuie să fim vigilenți. Nici omuleții verzi nu pot fi uitați...